Noua lege privind înființarea a 8 centre regionale pentru dependenti de substanțe, consum de alcool și jocuri de noroc a fost promulgată – Declarația ministrului Justiției

“A fost promulgată o lege care se referă la problema drogurilor, și anume cea care va duce la existența a opt centre regionale pentru dependenții de droguri, alcool și jocuri de noroc din România. Astăzi, președintele a promulgat această lege adoptată de Parlament. Mă bucur că partidul din care fac parte, PNL, a inițiat această lege deoarece în România statul nu putea aborda corect aceste mari probleme care afectează mai ales generația tânără. Deci de azi avem un cadru legal, iar Ministerul Sănătății poate căuta surse de finanțare pentru a construi cele opt centre regionale”, a declarat Gorghiu la un post TV în seara de vineri.

Ministrul a explicat că era necesară existența acestor centre deoarece există clinici private și ONG-uri care puteau oferi tratament medical, însă în mod limitat, persoanelor dependente.

După ce legea va fi publicată în Monitorul Oficial, Guvernul va trebui să facă construirea acestor centre o prioritate, a subliniat Gorghiu.

Ea a menționat că primește zilnic emailuri în care i se cere soluții pentru tineri, chiar adolescenți care consumă droguri.

Gorghiu a adus în discuție și afirmațiile președintelui CNAS, Valeria Herdea, conform cărora vârsta consumatorilor de droguri a scăzut la 9-10 ani și există traficanți de droguri în vârstă de 12-13 ani.

“Sunt copii atrași în diverse structuri, sunt copii care cad foarte ușor în plasa traficanților de droguri, a adulților, pentru a obține droguri pe care le consumă, sunt ispitele copilăriei și atunci remedierea nu poate fi individuală. Trebuie să discutăm constant despre rolul educației în comportamentul și conduita sănătoasă a copilului, despre cum interacționează familia cu copilul și… eu sunt ministrul Justiției, dar chiar rog fiecare membru al unei familii: discutați, când vedeți copii cu probleme, nu ignorați problema. Nu putem să trimitem sau să lăsăm copilul la un festival, oricât de celebru ar fi, și după ce am văzut pe scenă că se promovează anumite mesaje care încurajează consumul de droguri, de alcool, sau alte conduite care nu sunt potrivite pentru vârsta copilului participant la festival, poți să ai o discuție prietenească cu el, în care să îi explici că lucrurile trebuie să stea altfel”, a mai adăugat aceasta.”


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

New Casinos
PariuriPlus îți aduce o experiență palpitantă în lumea jocurilor de noroc online, cu o selecție variată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live. Beneficiezi de promoții atractive și de asistență clienți profesionistă. Explorează și câștigă alături de PariuriPlus!

Maxbet Casino - experimentează excitația jocurilor de noroc într-un mediu elegant și modern. Beneficiază de o gamă variată de sloturi, jocuri de masă și pariuri sportive, alături de servicii premium și promoții exclusive.

Favbet Casino îți oferă o experiență captivantă de jocuri de noroc online, cu o gamă variată de sloturi și jocuri de masă, promoții atractive și asistență clienți de încredere. Descoperă distracția și câștigă la Favbet Casino!

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

Dreputri de autor ©️ 2024 slotesti.ro.
Decizia ONJN 865/24.04.2024. Interzis persoanelor sub 18 ani.