Legea care interzice funcționarea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori va suferi modificări în Parlament. Noile reguli vor afecta și primarii.
PSD a propus în Camera Deputaților un amendament la legea deja în vigoare, prin care primarii care eliberează adeverințe false administratorilor sălilor de jocuri de noroc, afirmând că localitatea lor are peste 15.000 de locuitori, vor fi pedepsiți cu închisoarea.
Aceeași pedeapsă va fi aplicată și patronilor care acceptă să funcționeze pe baza acestor documente false.
“Modificările pe care le vom face vizează eliberarea acestei adeverințe, considerând ca un act penal eliberarea adeverinței pentru o localitate cu peste 15.000 de locuitori când, de fapt, nu sunt. De asemenea, vor fi considerate fapte penale și desfășurarea activității fără această adeverință”, a declarat președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis.
De asemenea, o altă modificare va clarifica ce reprezintă o unitate administrativ-teritorială, deoarece unii primari au interpretat greșit acest termen, considerând județul o astfel de unitate, deoarece toate județele au peste 15.000 de locuitori.
Pentru determinarea numărului de locuitori se va lua în considerare recensământul din 2021.
“Odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, eliminăm orice vulnerabilitate a prevederilor primei legi și vor fi închise și cele 5% din sălile de jocuri care nu s-au închis în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. Este o lovitură nouă dată industriei jocurilor de noroc”, a mai adăugat Simonis.
Deputații urmează să voteze astăzi în mod definitiv aceste modificări, iar Simonis a subliniat că în cazul săvârșirii unei infracțiuni, poliția va investiga fapta.
Source link