Potrivit informațiilor primite de Profit.ro, în ședința de Guvern nu au fost aduse modificări semnificative față de proiectul pus pe site-ul Ministerului Finanțelor ca parte a procedurii de transparență.
Cele mai mari instituții din subordinea Finanțelor sunt ANAF cu circa 20.000 de angajați și Autoritatea Vamală Română, cu aproximativ 3.000. Pentru ANAF, reorganizarea a fost aprobată, în timp ce pentru Vamă a fost pusă recent în dezbatere publică.
Reorganizarea propusă acum este cea care trebuie derulată obligatoriu până la finalul lunii iunie și presupune o pondere mai redusă a posturilor de conducere și desființarea funcției de șef birou.
Reorganizarea Autorității pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar:
ASPAAS va proceda la reorganizarea instituției și la modificarea organigramei, în sensul desființării Biroului reglementare, autorizare, înregistrare și formare continua (BRAIFC) și transformarea acestuia într-un compartiment ce va fi preluat în cadrul Serviciului investigații, asigurarea calității și inspecții (SIACI) și redenumirea acestuia în Serviciul autorizare, reglementare, investigații și inspecții (SARII).
Reorganizarea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc:
– Numărul maxim de posturi ONJN crește de la 201 la 211, cele zece în plus fiind posturi finanțate integral din venituri înregistrate de instituție.
– Se propune reorganizarea a două direcții generale din actuala structură organizatorică, respectiv a Direcției generale de supraveghere și control și a Direcției generale de informatizare și monitorizare jocuri de noroc. În acest sens, se înființează Direcția generală de control, monitorizare, prevenirea și combaterea spălării banilor, prin comasarea activităților de control, supraveghere și monitorizare. Direcția generală de control, monitorizare, prevenirea și combaterea spălării banilor va exercita și activitățile date în competența Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc și va avea în subordine structuri teritoriale, organizate la nivel de serviciu prin ordin al președintelui.
– Serviciul Informatizare din cadrul Direcției generale de informatizare și monitorizare jocuri de noroc se reorganizează la nivel de compartiment, respectiv Compartiment Informatizare, în subordinea președintelui Oficiului.
Source link