- Camera Deputaților a adoptat un amendament la legea împotriva jocurilor de noroc prin care vor primi închisoare de la 3 luni la un an cei care vor organiza jocuri de noroc în localități cu o populație mai mică de 15.000 de locuitori. Măsura este una care vine să elimine o „portiță”, asta pentru că mai mulți organizatori de jocuri de noroc s-au folosit de relațiile politice și au obținut adeverințe de la primării conform cărora localitatea este parte a unei entități administrativ-teritoriale mai mari și astfel depășeau pragul de 15.000 de locuitori.
- Parlamentarii PSD au votat pentru, mai ales că modificarea a venit din partea acestui partid. Astfel, potrivit deputatului constănțean Marius Horia Țuțuianu, au fost eliminate vulnerabilitățile.
- De asemenea, deputatul Lucian Lungoci ne-a subliniat faptul că modificarea a fost necesară din cauza primarilor inconștienți, pe fondul mafiei jocurilor de noroc, care încearcă să supraviețuiască.
- Camera Deputaților a adoptat, decizional, modificarea Codului penal prin care „desfășurarea fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc ori desfășurarea acestora într-un spațiu amplasat într-o localitate cu o populație mai mică de 15.000 de locuitori constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”, conform unui amendament admis la proiectul de lege inițiat de către deputatul PSD Alfred Simonis.
- Pe 27 februarie 2023, proiectul a fost respins de Senat, prim for sesizat, însă votul de adoptare al Camerei Deputaților a fost decizional. Astfel, legea merge la promulgare.
Source link