ACTUALIZARE: Situația referitoare la plasarea aparatelor de joc în orașe cu peste 15.000 de locuitori va fi analizată de către Oficiul pentru Jocuri de Noroc la Institutoarele Naționale de Statistică. Decizia este oficială.

Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) are acum obligația ca, la verificarea dosarului de autorizare a jocurilor de tip slot-machines sau păcănele, așa cum sunt aceste jocuri numite în mod obișnuit, să verifice în bazele de date ale Institutului Național de Statistică (INS) dacă se verifică condiția introdusă în acest an, respectiv dacă populația din localitate este mai mare de 15.000 de persoane. Măsura apare într-o ordonanță de urgență oficializată vineri. Astfel, condiția amintită nu se mai verifică printr-o adeverință de la primărie, ca înainte.

Ordonanța de urgență OUG 80/2024, care se aplică deja, vizează modificarea OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc și vine să rezolve problemele stringente identificate la nivelul legislației, care au impact asupra activității din domeniul jocurilor de noroc, după cum a fost motivată apariția acestuia. Astfel, prin ordonanța recentă se stabilește că ONJN va fi obligat ca, la momentul verificării dosarului de autorizare a jocurilor de tip slot-machines, să interogheze TEMPO online sau orice altă bază de date statistice a INS, pentru a verifica îndeplinirea condiției privind o populație mai mare de 15.000 de persoane în localitate.

Practic, verificarea condiției privind populația localității în care se dorește deschiderea unei săli de păcănele nu se mai face, așa cum stabilea legislația înainte, cu ajutorul unei adeverințe eliberate de primărie în a cărei rază teritorială se află spațiul propus, ci este verificată, direct la INS, de către ONJN.

În cazul în care constată, din verificarea făcută la INS, că în respectiva localitate a scăzut populația sub 15.000 de locuitori, ONJN va dispune de urgență, în 3 zile lucrătoare, pentru toți organizatorii de jocuri de noroc tip slot-machines din respectiva unitate administrativ-teritorială, sistarea activității de exploatare de jocuri de noroc tip slot-machines, dispoziție care trebuie dusă la îndeplinire de către organizatori în maximum 3 zile lucrătoare de la data primirii acesteia.

De asemenea, organizatorii de jocuri de noroc tip slot-machines se pot sesiza din oficiu cu privire la faptul că, din datele actualizate ale INS, într-o localitate în care are păcănele, populația după domiciliu a scăzut sub 15.000 de locuitori și vor putea sista activitatea în respectivele localități, informând ONJN în legătură cu asta, în cel mult 48 de ore de la data sistării activității.

Totodată, prin noul act normativ se clarifică noțiunea de unitate administrativ-teritorială, respectiv se stabilește clar că aceasta poate fi comună, oraș sau municipiu, întrucât anterioarele reglementări nu făceau distincție între tipurile de unități administrativ-teritoriale (comună, oraș, județ) și apăruseră deja interpretări diferite ale regulilor.

Pe de altă parte, după cum apare într-un proiect de lege trecut deja de Parlament, orice nerespectare a legislației din domeniul jocurilor de noroc, fie că vorbim încălcarea interdicției de deschidere a sălilor pentru jocuri de noroc în localitățile mici (cu o populație de până la 15.000 de locuitori), recent introdusă, sau despre cazurile în care primarii eliberează documente prin nerespectarea regulilor din domeniu, respectiv cu nerespectarea datelor furnizate de INS în urma ultimul recensământ al populației, astfel încât să poată fi deschise săli de jocuri de noroc chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile legale, va fi considerată infracțiune și va putea fi sancționată cu închisoarea de până la trei ani.

Totuși, proiectul de lege nu se va putea aplica prea curând, deoarece a fost sesizat la Curtea Constituțională a României, fiind reclamat faptul că a fost încălcat principiul bicameralismului, măsura amintită fiind introdusă în proiect la Camera Deputaților, forul care a dat votul decisiv.

În orice caz, dacă ONJN verifică de-acum condiția privind populația unei localități (așa cum apare în OUG 80/2024), iar primăriile sunt eliminate din acest proces, și proiectul de lege va trebui modificat în consecință.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

New Casinos
PariuriPlus îți aduce o experiență palpitantă în lumea jocurilor de noroc online, cu o selecție variată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live. Beneficiezi de promoții atractive și de asistență clienți profesionistă. Explorează și câștigă alături de PariuriPlus!

Maxbet Casino - experimentează excitația jocurilor de noroc într-un mediu elegant și modern. Beneficiază de o gamă variată de sloturi, jocuri de masă și pariuri sportive, alături de servicii premium și promoții exclusive.

Favbet Casino îți oferă o experiență captivantă de jocuri de noroc online, cu o gamă variată de sloturi și jocuri de masă, promoții atractive și asistență clienți de încredere. Descoperă distracția și câștigă la Favbet Casino!

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

Dreputri de autor ©️ 2024 slotesti.ro.
Decizia ONJN 865/24.04.2024. Interzis persoanelor sub 18 ani.