„Din păcate, ne confruntăm cu vârste tot mai mici printre consumatorii de droguri (!) și vorbim despre copii de 9-10 ani, ceea ce este dramatic. Înțeleg că au fost descoperiți copii dileri de numai 12 ani. În calitate de părinți suntem extrem de îngrijorați. În calitate de legiuitori iată, votăm legi care sperăm să se aplice ne-a declarat deputatul tulcea Michael Gudu.
A fost promulgată o lege care ţine de tematica drogurilor, şi anume cea care duce la faptul că vom avea în România opt centre regionale pentru dependenţii de droguri, de alcool, de jocuri de noroc. Mă bucur că partidul din care fac parte, PNL, a iniţiat această lege pentru că în România statul nu putea să trateze aşa cum trebuie aceste mari probleme care sunt mai ales în cadrul generaţiei tinere”.
Sunt copii atrași în diverse structuri, sunt copii care cad foarte ușor în plasa unor traficanți de droguri, în plasa unor adulți, pentru câștiguri facile, pentru a putea obține niște droguri pe care le consumă, sunt tentațiile vârstei și atunci remediile nu pot să fie unele individuale.
„Trebuie să vorbim în permanenţă despre aportul educaţiei în comportamentul și conduita sănătoasă a copilului, despre cum interacţionează familia cu copilul, trebuie să dezbatem pe larg această mare problemă cu care ne confruntăm, trebuie să căutăm noi și noi soluții iar cei îndrituiți trebuie să-și facă datoria. Trebuie să ne unim și să lucrăm împreună părinți, cadre didactice, instituții, politicieni pentru că trebuie să-i apărăm pe copiii și tinerii noștri de acest flagel periculos!” a mai spus deputatul PNL Michael Gudu.
Source link